Comuna Dăeni este situată în extremitatea sud-vestica a teritoriului GAL Muntii Macinului – Dunarea Veche, la 80 km de municipiul Tulcea şi la 100 Km de municipiul Constanţa.
Acces în localitate se poate realiza pe cale rutieră şi pe apă. Legătura rutieră cu comuna este asigurată de următoarele drumuri: drumul DJ 222 F pe ruta Măcin – Hârşova; drumul DJ 222 G pe ruta Dăeni – DN 22 A; pe apă, Braţul Măcin al Dunării asigură legătura cu Brăila – 70 km sau cu Hârşova – 25 km. Până în 1981 a circulat zilnic, cursa de călători, Piatra (sat învecinat cu Dăeni) – Brăila.
Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Dăeni este de 2.016 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 2.537 de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt de etnie română (98,66%). Suprafaţa administrativ-teritorială a comunei Dăeni este de 95,81 km².
Economia comunei este preponderent agrara. Alte activități cu pondere mai mică mică sunt: pescuitul, albinărit, comerțul de produse alimentare și non-alimentare, prestările de servicii, meșteșuguri tradiționale.
Săpăturile arheologice realizate pe teritoriul acesteia au scos la lumină urme de civilizaţie din prima epocă a fierului, tezaurul descoperit din secolele III – II î.Hr., atestă un comerţ activ cu grecii, iar tezaurul bizantin din secolul XIII d.Hr. întăresc dovezile că a fost o localitate importantă din zona nord dobrogeană.
Prima atestare documentară este din 1603 sub forma de Daiani. Se pare că la această dată majoritatea locuitorilor satului erau cei ai satului Daia situat pe malul stâng al Dunării, care au migrat pe malul drept datorită deselor inundaţii din zonă. Tot în această perioadă a avut loc un puternic aflux de românii din Ardeal şi din Muntenia – fugari de pe moşiile boiereşti unde nu mai puteau îndura povara vieţii grele şi a dărilor numeroase.
În 1849 agentul polon Korsak aminteşte în studiile sale, despre această localitate sub denumirea de Daiachioi că populaţia era formată din familii din Făgăraş, Braşov şi Trei Scaune. El descrie preocupările acestor locuitori de dezvoltare şi educaţie permanentă.
Pozitionarea pe malul drept al Dunării Vechi – Bratul Macin, ii ofera comunei Daeni un avanatj pentru practicarea turismului, Dăeni putanf fi încadrat în tipul satelor turistice climatice şi peisagistice. Sunt întrunite criteriile pentru sport, pescuit, vânătoare, însă dominante sunt criteriile climatice şi peisagistice.
Contact Primaria comunei DAENI:
- http://www.comuna-daeni.ro
- Strada Principala; nr 42, cod postal: 827065;
- Tel: 0240 577 603; Fax: 0240 577 789, 0372 877 018; E-mail: primariadaeni@yahoo.com